SEBASTIAN MÜNSTER – Transilvania
inv. 100

Școala germană, Basel, Sec. al XVI-lea
27,5 x 35,5 cm,
Provenienţă: ADRIAN NĂSTASE & DANIELA NĂSTASE

Hartă fizică și administrativă a Transilvaniei și a regiunilor adiacente. Mai cuprinde mici părți din Valahia și Bulgaria, la sud-est și Moldova, la nord-est. Teritoriul acesteia este reprezentat în interiorul lanțului carpatic și este împărțit în cinci țări/ținuturi menționate în limba germană: „Winlad, „Altlandt (Țara Veche), „Burtzeland (Țara Bârsei), „Land von dem Wald (Țara de dinaintea pădurii) și „Zekeln Schur. Nu sunt trasate granițele externe cu țările învecinate și nici cele dintre regiunile componente. Străbătută de la nord la sud de râurile Alt fl. (Oltul), Maris fl. (Mureșul), Bistritz fl. (Bistrița), cu munți împăduriți, denumiți Alpes, în partea de sud-est și Carpatusberg, în partea de nord, ale căror înălțimi sunt accentuate pe zona Carpaților Meridionali. Formele de relief sunt prezentate schematic, iar localitățile importante sunt marcate prin cetăți miniaturale: Alba Iulia, Clausnburg (Cluj), Neumarck (Târgu Mureș), Cibinum (Sibiu), Felmer, etc. Titlul este gravat pe latura de sus, în limba germană iar în stânga jos este prezentată scara hărții, în mile germane.Hartă fizică și administrativă a Transilvaniei și a regiunilor adiacente. Mai cuprinde mici părți din Valahia și Bulgaria, la sud-est și Moldova, la nord-est. Teritoriul acesteia este reprezentat în interiorul lanțului carpatic și este împărțit în cinci țări/ținuturi menționate în limba germană: „Winlad, „Altlandt (Țara Veche), „Burtzeland (Țara Bârsei), „Land von dem Wald (Țara de dinaintea pădurii) și „Zekeln Schur. Nu sunt trasate granițele externe cu țările învecinate și nici cele dintre regiunile componente. Străbătută de la nord la sud de râurile Alt fl. (Oltul), Maris fl. (Mureșul), Bistritz fl. (Bistrița), cu munți împăduriți, denumiți Alpes, în partea de sud-est și Carpatusberg, în partea de nord, ale căror înălțimi sunt accentuate pe zona Carpaților Meridionali. Formele de relief sunt prezentate schematic, iar localitățile importante sunt marcate prin cetăți miniaturale: Alba Iulia, Clausnburg (Cluj), Neumarck (Târgu Mureș), Cibinum (Sibiu), Felmer, etc. Titlul este gravat pe latura de sus, în limba germană iar în stânga jos este prezentată scara hărții, în mile germane. Harta Transilvaniei, inspirată de lucrarea umanistului sas Ioannem Honterus din 1532, a fost publicată în Cosmographia Universalis începând cu 1544 și editată în numeroase ediții. Această hartă în limba germană face parte dintr-o ediție publicată după 1588.

Münster, Transilvania

Münster, Transilvania (verso)