În perioada 12-14 aprilie 2019, doi dintre angajații Muzeului Hărților au  participat, prin proiectul Erasmus + Muzeu pe Traseu, la un workshop de 3 zile în Atena, dedicat muzeografilor și curatorilor.  Acesta s-a numit Organizing Temporary Exhibitions from your Collections and Touring Strategies și a fost susținut de  Rosie Wanek, care a curatoriat expoziții la V&A Museum din Londra și Dana Andrew, director executiv ICOM UK.

Scopul principal al atelierului a fost acela de a arăta cum ne putem asigura că o expoziție temporară:

  1. contribuie la realizarea misiunii muzeului,
  2. oferă vizitatorilor o experiență de vizitare și învățare semnificativă.

Grupul format din 7 participanți, provenind la rândul lor din muzee și centre culturale din Grecia, Macedonia, Tanzania și Iran, a permis o interacțiune și un feedback reciproc într-un mediu de lucru relaxat.

La înscriere, fiecare participant a prezentat un proiect expozițional aflat în lucru, iar pe parcursul formării, fiecare a continuat să rafineze diverse aspecte ale propriului său proiect, de la concept, până la tipul obiectelor incluse în expunere, necesarul tehnic etc. Programul a fost alcătuit dintr-o succesiune de sesiuni teoretice completate cu activități de lucru în echipă, dar și cu teme de studiu individual. S-au discutat mai multe teme semnificative precum:

  • importanța publicului țintă,
  • criterii de selecție a obiectelor care vor face parte din expunere,
  • anticiparea costurilor,
  • cum se scrie un material de promovare a unei expoziții temporare etc.

Ideile principale pe care s-a insistat în cadrul formării au fost:

1.Din punctul de vedere al conținutului și al tematicii, o expoziție temporară trebuie să fie axată pe relevanță, adică să reușească să stabilească o legătură reală între obiectul muzeal și preocupările și trăirile publicului vizat.

Pentru a explica conceptul de relevanță, Nina Simon folosește ca exemplu ilustrativ cazul Bibliotecii de Stat din Queensland, o instituție care a înțeles că pentru a avea impact trebuie să țină seama de ceea ce este important pentru publicul său. Astfel, organizatorii au reflectat la ce înseamnă cunoașterea  și transmiterea ei în cultura occidentală și care este sensul ei în mentalitatea locală a populațiilor băștinașe. Față de occident, unde cunoașterea înseamnă carte, rafturi și studiu individual, în Australia, cunoașterea ținea de o întâlnire între generații, care avea loc în jurul focului. De aceea, o secțiune a bibliotecii a fost special gândită pentru aborigeni și poartă numele de Talking Circle și care are un mare succes în regiune, apropiind comunități și amortizând dezbinări.

Astfel, muzeele au posibilitatea de a segmenta audiențele în funcție de diferite criterii. Există vizitatori care caută într-un muzeu mai degrabă:

  • să-și îmbogățească cunoștințele;
  • să se distreze;
  • să se exprime;
  • care caută o sursă de inspirație;
  • ceva care să-i stimuleze;
  • o eliberare de griji și o ieșire din rutină.

Expoziția temporară trebuie gândită pentru două, maxim trei astfel de segmente de public, ale căror nevoi ar trebui să fie cunoscute de muzeu, pentru ca fiecare pas din traseul expozițional să fie construit în funcție de asta.

2. Fiecare expoziție temporară are nevoie de o strategie muzeală clară, în funcție de care să își formuleze obiectivele strategice. De exemplu, aceeași tematică, Centenarul, a fost explorată de multe muzee din România în moduri diferite, în parte datorită profilurilor diferite, diferențelor din programul managerial și priorităților diferite ale fiecărui organizații.

Astfel Muzeul Memoriei, o inițiativă ce provine din sectorul independent de tip ONG, a realizat o expoziție pornind de la amintiri legate de primul Război Mondial, mizând pe principii precum interdisciplinaritatea și new media. Astfel, expoziția a reușit să transmită o latura personală a evenimentelor de acum 100 de ani, prin dimensiunea sa participativă.

 

Prin telefonul amintirilor, publicul poate intra într-o foarte intimă legatura cu o mărturie audio a unui bunic sau străbunic, iar printr-o hartă machetă sunt proiectate mișcările trupelor și deplasările de populație generate de conflict.

Pe de altă parte, Muzeul Hărților a optat în cazul acestei teme a Centenarului pentru valorificarea patrimoniului său cartografic, arătând publicului rolul central pe care hărțile l-au jucat în Conferința de Pace de la Paris. Față de experiența frontului, evocată de Muzeul Memoriei, Muzeul Hărților a evocat atmosfera și argumentele de la masa tratativelor. Este o diferență evidentă între o inițiațivă independentă, care se poate baza 100% pe inovație și o instituție care deține un patrimoniu și o misiune axată pe educație și învățare. MNHCV este mai mult decât un muzeu, este un centru pentru studierea și reconsiderarea istoriei și a geografiilor lumii descrise de hărțile și cărțile vechi din colecție.

Așadar, în ceea ce privește partea de curatoriat, realizarea expozițiilor temporare pornește de la un plan de management expozițional – ca orice proiect o expoziție are nevoie de o stabilire a unor obiective, de structurarea activităților într-o anumită ordine, de o previziune a resurselor umane și financiare necesare. Procesul realizării unei expoziții implică o serie de repere clare: raportarea la misiunea muzeului, relevanța pentru public și capacitatea de a atrage venituri, prin vizitele efective dar și prin activități și materiale conexe (programe de formare, cataloage, suveniruri).

Totodată, procesul realizării unei expoziții implică un grad sporit de creativitate. Procesul efectiv de concepere a traseului, a listei de obiecte, poate fi ilustrat ca un drum în spirală, care se reformulează continuu și care pentru a funcționa are nevoie de dialogul și implicarea mai multor persoane cu atribuții și capacități diferite, provenind atât din interiorul muzeului, cât și din afara lui. Desigur, pentru ca acest lucru să aibă loc, procesul curatorial de acest tip trebuie susținut de politica organizațională.

3. Responsabilitate și generozitate

Muzeele își asumă printre altele și responsabilitatea de a dezvolta metode și instrumente prin care să răspundă practic unor probleme punctuale. Acestea sunt folosite pe plan intern, pentru menținerea coerenței de lucru, dar puse totodată în mod generos la dispoziția colegilor din toată lumea.

Datorită faptului că diseminarea este luată atât de în serios, mediul online este la acest moment o resursă care abundă în astfel de instrumente ajutătoare, care stau la dispoziția curatorilor de pretutindeni. O astfel de resursă, concisă și totuși acoperitoare, este Ghidul pentru curatori oferit de British Council, care strânge laolaltă câteva repere esențiale pentru montarea expozițiilor. Alte instrumente, ca de exemplu Ghidul V&A despre text, abordează subiecte și mai restrânse cum ar fi rolul textului într-o expoziție și reguli legate de prezentarea lui: cantitate, dimensiune, înalțime. Un copac decizional pentru pregătirea expozițiilor itinerante poate fi un reper în dezvoltarea strategiei de itinerare la nivel instituțional.

Aceste repere se bazează în parte pe principii intuitive din Comunicare, Psihologie și Design cum ar fi accesibilitatea, limitele orizontului de atenție, efectul psihologic al culorilor, texturilor, raporturilor de dimensiuni dar și pe experiența acumulată până la un anumit moment de profesioniștii muzeali din fiecare instituție.

În loc de concluzie

Orice inițiativă de succes se bazează pe colaborare și pe… spirit de afaceri

În lumea muzeală occidentală succesul nu este pur și simplu rezultatul inevitabil al unor politici de fundraising mai eficiente, al unui marketing mai inteligent sau al unui patrimoniu mai valoros. Ceea ce face diferența între experiențele expoziționale de succes, care există și în România și o performanță continuă este, cred eu, coerența internă a instituțiilor și o tradiție a dialogului și comunicării inter-instituționale, la nivelul întregului sector cultural.

De aceea, strategia coerentă și procesul de evaluare internă ocupă amândouă un loc foarte important. De multe ori se sare peste momentul evaluării, care poate fi un prilej pentru sărbătorirea reușitelor și motivarea angajaților. În plus, evaluarea reprezintă o oportunitate de a stabili ce poate fi îmbunătățit pentru următoarea aventură expozițională, fie că e vorba de o mai bună fluidizare a traficului vizitatorilor, de o valorificare mai bună a evenimentului pe plan educativ sau de o mai bună valorificare financiară a expoziției printr-un program de itinerare. Experiența dobândită de pe urma inițiativelor precedente este considerată în alte părți o resursă valoroasă, care este valorificată nu doar pentru a spori coerența internă a instituției ci și pentru a îmbunătăți imaginea instituției sau pentru a realiza pachete educaționale vandabile.

Experiența de lucru este exploatată mai departe ca mijloc de a strânge fonduri, prin organizarea unor cursuri contra cost, care aduc venituri suplimentare instituțiilor și în același timp oferă posibilitatea angajaților de a se forma ca mentori muzeali, îmbunătățindu-și abilitățile de comunicare și predare.

Cred că acest lucru ar trebui să fie făcut mai mult și în România, unde în general evenimentul (expoziția) este considerat capătul inițiativei culturale. Am putea, cred eu, să valorificăm mai mult fiecare experiență muzeală, dacă am considera-o nu un final apoteotic, ci încă o etapă dintr-un proces mai amplu de construcție și acumulare.