Într-o sâmbătă călduroasă de final de iunie, membrii comunității locale au răspuns la invitația noastră și au venit să descopere universul hărţilor şi al hârtiei, şi să afle câteva dintre tainele restaurării chiar de la un expert.

  • „O impresie plăcută, lucruri noi şi interesante; o seară captivantă şi lucruri de folos; toate acestea le-am trăit într-o seară minunată. Vă mulţumesc şi vă admir iniţiativa.” Luiza Gheorghiu
  • „Vă mulţumesc pentru oportunitatea oferită de a intra într-o lume vastă, plină de spiritualitate. pe care am descoperită în Muzeu. Prelegerea a fost interesantă şi emoţională. Este un început al colaborării cu muzeul tânăr, adăpostit de o clădire întinerită de un grup de entuziaşti, muzeografi şi restauratori. Totul este frumos, plin de armonie. Cu stimă, Ruxandra Bratu
  • „Foarte interesantă expunerea despre restaurarea hârtiei! Am aflat lucruri inedite despre fabricarea ei, conservarea şi mai ales restaurarea. Mulţumim muzeului pentru programarea unei astfel de teme şi specialistului restaurator pentru explicaţile sale.” Rodica Ciolca şi Liliana Dumitrescu