Într-o sâmbătă călduroasă de final de iunie, membrii comunității locale au răspuns la invitația noastră și au venit să descopere universul hărţilor şi al hârtiei, şi să afle câteva dintre tainele restaurării chiar de la un expert.
Categorie: Muzeologie (Page 3 of 3)
Vacanţa de vară începuse de câteva zile când Muzeul Hărţilor a primit vizita unui grup de elevi de la şcoala Avenor College. Entuziaşti şi curioşi, ei au dorit să afle mai multe despre hărţi, despre hârtie, despre conservare şi au participat la o primă întâlnire cu un expert restaurator hârtie. Iată câteva dintre impresiile lor:
Iniţiat de Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Timpuri pe hartă este un proiect inedit în mediul muzeal din România, ce îşi propune sensibilizarea publicului la problemele patrimoniului cultural. Proiectul aduce împreună lucrări de patrimoniu şi participanţi la programe în spatele uşilor închise, pentru a descoperi activităţi mai puţin cunoscute publicului, dar esenţiale pentru obiectele expuse.
La final de sesiune, un grup de studenţi din Bucureşti a mai găsit resurse să participe la o întâlnire cu un expert restaurator hârtie. Au descoperit un domeniu fascinant, în care istoria, arta şi ştiinţa se întrepătrund şi scot la iveală poveşti adevărate, ce abi aşteaptă să fie spuse.