Fie că vorbim despre o întâmplare mondenă sau de una personală, ea trebuie să se petreacă undeva. Cuvântul cheie este loc. Însă un loc nu este niciodată ceva strict obiectiv.
Ar fi util să încercăm un mic exercițiu. Gândiți-vă la următoarele:
- Care este locul vostru favorit?
- Ce anume simțiți când vă aflați acolo?
- Există vreun loc pe care îl evitați pentru că vă aduce aminte de o întâmplare dureroasă?
Astfel, nu pot decât să constat cât de fascinantă e legătura dintre loc și emoție. Fiecare dintre noi ne amintim diferit locurile unde pe am fost, sau unde am crescut. Ele devin atât de personale, încât putem spune că ele nici nu sunt ceva exterior, ci o extensie a propriului sine.
Mircea Eliade (1907-1986) este cunoscut mai ales pentru contribuțiile sale colosale în domeniul istoriei religiilor, dar și pentru activitatea sa literară. Spațiul recurent în cadrul căruia își poartă personajele este orașul copilăriei sale, București. Orașul este un spațiu personal al autorului, propria sa memorie modelând străzile, emoțiile și intuițiile sale construind o geografie unică, personală, fantastică.
Opera lui Eliade necesită o astfel de interpretare axată pe spațiu și geografie-literară, așa cum oferă Andreea Răsuceanu în cartea „Bucureștiul lui Mircea Eliade”. Cred că această carte, apărută în anul 2013 la Editura Humanitas, București, merită citită atât de cineva care locuiește în București cât și de cineva care nu a pus vreodată piciorul pe străzile capitalei.
Oare tu cum ai interpreta drumul lui Pavel din „Întoarcerea din Rai” de la strada Christian Tell până în strada Salcâmilor? Ce semnificație ar putea avea simbolul recurent al Foișorului de Foc? Modul în care bulevardul denotă claritate, rațiune, iar străduțele haosul interior. Casa ca un labirint mai mic cuprins în labirintul mai mare al orașului, cu ferestrele ce par a intermedia trecerea spre o altă lume. Iar linia tramvaiului 14 care leagă doi poli ai narațiunii, la fel cum sunt și străzile între care oscilează Pavel. Toate acestea, dar și alte componente ale orașului, sunt analizate metodic de către Andreea Răsuceanu.
Foișorul de Foc, 1929
În „Huliganii” Eliade se referă direct la spațiu și la impactul pe care spațiul îl are asupra personajelor sale:
Recunoștea străzile; recunoștea mai ales stările sufletești pe care le abandonase pe aici cu câteva ceasuri mai înainte, și care acum îl întâmpinau cu fiecare imagine știută.
Calea Victoriei, 1930
Poate data viitoare când te plimbi prin oraș sau vii ăn vizită la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, din strada Londra 39, te poți gândi că traversezi orașul lui Mircea Eliade, sau poți adăuga noi repere la propria hartă a unui București personal.
Drum bun!
Victoria Cîrjaliu
Lasă un răspuns