Amprenta oamenilor asupra lumii înconjurătoare este vizibilă la tot pasul. Astăzi ne oprim să observăm ce se poate deduce din modul în care au fost numite locurile și orașele.

( © Xavi Cabrera, unsplash.com )

Toponimia conține indicii culturale. În general, denumirile descriu locul, sau elementul cel mai predominant din ele, sau sunt inspirate de o persoană care a contribuit într-un fel sau altul la descoperirea așezării sau la îmbunătățirea zonei respective. Câteodată, un spațiu poate conține în spatele numelui o întreagă poveste, iar aceasta preschimbă un simplu loc care nu ar atrage foarte multe persoane, în mod obișnuit, într-un obiectiv pe care niciun ghid nu îl exclude din itinerariul său.

Totuși, simbolistica numelor este deseori dată uitării, dar ceea ce rămâne cu siguranță este că fiecare denumire a fost aleasă cu un motiv care ne-ar putea ajuta să înțelegem contextul mult mai bine.

Iată câteva denumiri de orașe din România care au fost numite după persoane:

Alexandria –  Alexandru Dimitrie Ghica, domnitor în Țara Românească.

Arad – Orod/Urod, cavaler maghiar.

Botoșani – se crede că ar proveni de la numele unui boier Botaș.

Focșani – nume de familie – Focșa.

Alba Iulia – după conducătorul din secolul X, Iula.

Mioveni – numit după un cneaz local Mihov.

Putem învăța multe despre modul în care funcționează mintea oamenilor dacă ne concentrăm asupra modului în care ei denumesc locurile.

(© Nik Shuliahin & Sangga Rima Roman Selia, unsplash.com)

Numai din aceste exemple putem vedea că oamenii, în general, aleg să umanizeze locul, să îi ofere o personalitate, astfel încât spațiul devine o extensie a omului, ci nu este văzut drept un loc în sine. Acest fapt arată tendința umanității de a poseda mediul înconjurător prin orice mijloace, chiar și simbolice, precum denumirea spațiului pentru a cinsti pe cineva.

Dacă mai sus am dedus o oarecare antropomorfizare a locului, alte nume sunt fidele naturii locurilor descrise, dar ele tot joacă un rol de a ușura viața oamenilor care nu pot trăi fără puncte de reper sau fără a aplica o simbolistică asupra mediului înconjurător.

Așadar, se poate deduce faptul că omul numește locul astfel încât să îi fie ușor să îl rețină, se aleg nume evidente, inspirate de imaginea de ansamblu a locului sau al unui element ce iese în evidență.

Denumiri descriptive se găsesc pretutindeni:

Lacul de Smarald – numit astfel datorită culorii verzui ce amintește de culoarea pietrei prețioase.

Mont Blanc – cel mai înalt din Europa, numit așa datorită zăpezii abundente care îl acoperă.

Vulcanii Noroioși – numit după noroiul abundent și lichid care este împins de gaze la suprafață, în conurile formate prin întărirea unei porțiuni de noroi întâlnit cu aerul.

Există lacuri cu denumiri descriptive, dar și încărcate de legendă, precum Lacul Roșu din județul Harghita, culoarea apei fiind roșiatică din pricina faptul că sunt atinse straturi cu oxizi și hidroxizi de fier. Cealaltă denumire, Lacul Ucigaș, cuprinde legenda conform căreia toți locuitorii au fost uciși din cauza unei surpări de teren, sângele acestora revărsâdu-se în lac. Imaginarul colectiv păstrează aceste legende,  iar locul este modelat de ele.

Câmpina este ținutul întâmplărilor stranii, astfel încât nu este de mirare că și toponimia ascunde legende la fel de înfiorătoare.

Este vorba din nou despre un lac în jurul căruia s-au adunat legende multiple, de aceea el este cunoscut sub două denumiri: Lacul Bisericii și Lacul Miresei.

Prima denumire vine de la o poveste scăldată în păcat – călugări care nu și-au onorat jurămintele au fost îngropați de Biserica care s-a prăbușit asupra lor. Din cauza păcatelor lor, au fost și acoperiți de apa care a constituit lacul.

În cazul Miresei, se spune că o tânără a fost silită să se căsătorească cu un bărbat pe care nu îl iubea și care mai era și urât și rău pe deasupra. În loc să meargă pe drumul decis de alții, ea a ales să se sinucidă prin înecul în acest lac, dând naștere unor serii de sinucideri din partea altor suflete suferinde.

În mod asemănător și-a dobândit numele și o grotă parte din Complexul Baia Baciului, Slănic Prahova. O tânără a fost pețită fără voia ei, acest lucru mâhnind-o în așa fel încât a ales să își sfârșească zilele aruncându-se din vârful muntelui de sare. Atunci, locul a căpătat numele de Grota Miresei.

Este interesant să observăm denumirile orașelor din fiecare țară, căci, așa cum am mai menționat, putem să cunoaștem prioritățile poporului care locuiește spațiul, chiar fără să le cunoaștem istoria sau cultura în profunzime, sau chiar deloc. Faptul că multe orașe din Filipine au denumiri vegetale, precum Bago, care face referire la un copac foarte mare sub care ar fi murit un anumit prinț pe nume Mapagic, Bogo, numit după un copac tămâios, Butuan, după un fruct acru, Catbalogan, de la balaug, un tip de arbust, Ligao, de la ticao, un copac cu frunze otrăvitoare, denotă importanța pe care populația o oferă naturii, mai degrabă decât oamenilor care au locuit-o.

În plus, orașele precum Irigiga (de la i riga, „există pământ”), Sipalay (însemnând „există orez”) sau Vigan (însemnând „țărm frumos”) evidențiază raportul de egalitate și respect pe care poporul filipinez îl are cu pământul pe care îl ocupă. Acesta este numit, păstrâdu-și însușirile și independența, fiind chiar apreciat drept o entitate individuală. În fond, modul în care sunt caracterizați filipinezii reflectă toponimia. Ei sunt considerați drept ospitalieri, respectuoși, plini de bunătate și generozitate. Privind în ansamblu, atitudinea relaxată se oglindește și în faptul că locurile sunt tratate la fel de relaxat, nefiind dominate prin numirea lor după persoane.

(© BR, unsplash – Camp site, Mayon Volcano, Legazpi, Philippines )

Se spune că „omul sfințește locul”. În acest caz, locul este numit și încărcat de semnificații. Oricum ar fi, depindem în mod evident de mediul înconjurător, iar acesta devine o oglindă a noastră.

Autor – Victoria Cîrjaliu, student la Facultatea de Litere a Universității București și voluntar la Muzeul Hărților