Hărțile vechi dezvăluie nu doar limitele cunoașterii geografice de acum sute de ani, ci și o imagine a mentalității politice a vremii. Muzeul Hărților găzduiește printre exponate și câteva hărți realizate în perioada de ascensiune imperială și colonială a puterilor europene.
Ca resursă educațională, aceste hărți evidențiază cât de central devenise subiectul expansiunii imperiale pentru cultura vest europeană începând cu secolul al XVII-lea. Astfel, se pot descifra o serie de detalii istorice și sociale cum ar fi atitudinea coloniștilor față de non-europeni, sau politicile ce încurajau exploatarea colonială. Spre deosebire de alte surse istorice de documentare, hărțile aduc simbolismul în prim plan, în special prin cartușele și gravurile ce însoțesc deseori lucrarea. ,,O imagine valorează cât o mie de cuvinte” se aplică în mare măsură și pentru aceste resurse istorice.
În majoritatea cazurilor, motivația din spatele realizării unei astfel de hărți era de a proiecta putere asupra regiunilor anexate sau în curs de anexare. Cartografii selectau detaliile geografice și modurile de reprezentare a teritoriilor prin filtre puternic influențate de ideologia imperială. Cel mai elocvent exemplu este cel al Africii, unde hărțile secolelor XVIII și XIX omit așezările africane dar le includ pe cele coloniale. De asemenea, există o puternică corespondență între dominația militară și cartografierea noilor teritorii: în cazul ,,misiunii civilizatoare” a Franței, topografii făceau parte din armata imperială aflată în directă confruntare cu rezistențele indigene. Hărțile legitimau expansiunea imperială sau, după spusele unui important cartograf, ,,anticipau imperiul”. Toate acestea au culminat în ,,fragmentarea’’ Africii în cadrul conferinței de la Berlin din 1885, când aproape tot continentul avea să fie împărțit arbitrar între puterile europene.
Africa (Carte d’Afrique) – August Dufey, 1822
În alte cazuri, hărțile reflectau fascinația față de grandoarea imperială. Acest fenomen transpare mai ales din lucrările vest europene ce reprezentau Imperiul Otoman. Înaintea declinului început în secolul al XVIII-lea, imperiul era privit în cultura vestică cu un mix de respect, teamă, și curiozitate. Hărți provenind din Franța sau Olanda evidențiază acest lucru prin numeroasele portretizări ale extinderii multi-continentale a imperiului. Acestea erau însoțite de gravuri ce reliefau poziția dominantă din punct de vedere militar și cultural a otomanilor, cel puțin în raport cu sudul și sud-estul Europei.
Imperiul Turcesc (Turcicum Imperium) – Frederick de Wit, cca. 1670
Finalmente, în hărțile vechi regăsim un imperativ pentru documentarea științifică prezent pe scară largă în epoca marilor descoperiri geografice. Cercetarea științifică mergea mână în mână cu extinderea colonială. Dezvoltarea cartografiei era motivată de nevoia de a cunoaște geografia locală astfel încât trupele imperiale să poată avansa iar, ulterior, să poată identifica și extrage resurse naturale. Această strânsă colaborare se regăsește cel mai lesne în hărțile produse de Școala Olandeză de Cartografie: cartografi precum Willem Blaeu produceau în secolul al XVII-lea hărți adaptate cerințelor Companiei Olandeze a Indiilor de Est, sau foloseau pentru producție date strânse chiar de către companie din Asia și Africa.
Istoria cartografiei relevă multiple straturi de analiză când vine vorba despre epoca imperialismului European. Crearea acestor colonii și rute comerciale împrăștiate pe tot globul necesita resurse dedicate cartografierii noilor teritorii. La rândul ei, cartografia era puternic influențată de ideologia imperialistă prin reprezentările exoticizante ale non-europenilor, prioritizarea așezărilor coloniale, și revendicarea virtuală a teritoriilor înainte de ocuparea lor efectivă.
Articol scris de Andrei Bîrlădeanu, voluntar al Muzeului Hărților
